Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
Domeniul major de intervenţie 1.2: Calitate în învăţământul superior
Titlul proiectului: Aplicarea metodologiilor de cercetare stiintifica in domeniul stiintelor medicale si promovarea culturii antreprenoriale pentru facilitarea insertiei
pe piata muncii a studentilor medicinisti din ciclul de studii universitare de licenta.
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/156/1.2/G/141745
Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti


Articles

Print

 

Proiectul Stud Med propune studenților mediciniști din UMF „Carol Davila” și din Universitatea Ovidius din Constanța activități educaționale complementare „facultății”.

 

 

Calendarul activitatilor proiectului

 

Iulie - August, 2015:

Formarea nucleelor de cercetare

Elaborarea rezumatelor pentru articolul științific

Formarea echipelor de proiect antreprenorial

Elaborarea propunerilor de proiecte antrepronariale

Septembrie, 2015:

Elaborarea primei versiuni a articolelor științifice

Elaborarea primei versiuni a proiectelor de antreprenoriat

Participarea la cursurile on-line de antreprenoriat

Dezbatere „Etica in profesia medicala” – 24 Septembrie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Dezbatere „Creditarea afacerilor in domeniul sanatatii” - 30 Septembrie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Octombrie, 2015:

Finalizarea articolelor științifice

Finalizarea proiectelor de antreprenoriat

Participarea la cursurile de cercetare științifică

Zilele carierei  - profesia medicala - 15 octombrie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Zilele carierei – cercetarea medicala - 29 octombrie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

 

Ne dorim să înțelegem cât mai bine care sunt nevoile de formare ale studenţilor medicinişti, în domeniul cercetării ştiinţifice şi a antreprenoriatului. De aceea, invităm atât studenţii, cât şi cadrele didactice să completeze cele două chestionare dedicate:

  1. Chestionar cadre didactice:
  2. Chestionar studenţi:
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
@Copyright Studmed 2014 -> Student UMF.