Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
Domeniul major de intervenţie 1.2: Calitate în învăţământul superior
Titlul proiectului: Aplicarea metodologiilor de cercetare stiintifica in domeniul stiintelor medicale si promovarea culturii antreprenoriale pentru facilitarea insertiei
pe piata muncii a studentilor medicinisti din ciclul de studii universitare de licenta.
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/156/1.2/G/141745
Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti


Print

 

Notă autobiografică Alexandra Stoica

alexandra stoica

Alexandra Stoica este medic rezident pneumolog în cadrul Institutului de Pneumologie Marius Nasta, Bucureşti din 2012, membră a Colegiului Medicilor, a European Respiratory Society şi a  Societăţii Române de Pneumologie. Pe parcursul anilor de rezidenţiat s-a implicat activ în multiple proiecte, prezentări de caz şi întocmirea de materiale cu caracter ştiinţific. Din decembrie 2014 este reprezentanta rezidenţilor secţiei pe care lucrează, coordonând activităţile zilnice ale aceastora şi implicându-se constant în proiectele de echipă.

Studenţii atribuiţi în nucleele de cercetare:

  1. Constantin Cristina
  2. Burlacu Silvia-Adelina
  3. Damaschin Ioana
  4. Dumitrache Florin
  5. Grigore Alexandra
  6. Lescaie Andreea
  7. Mincă Adrian
  8. Niţu Cezara Gabriela
  9. Osiac Cristina Mădălina
  10. Păunescu Georgiana Adelina
  11. Pohrib Nicolae
  12. Popa Ioana
  13. Popescu Ana-Cristinel
  14. Răboj Lavinia
  15. Radu Daniela-Noela
  16. Stoian Iulia
  17. Stuparu Gheorghe Cosmin
  18. Vrâncianu Cristina Andreea
  19. Zanfir Andreea
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
@Copyright Studmed 2014 -> nota 13 Stoica Alexandra.