Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
Domeniul major de intervenţie 1.2: Calitate în învăţământul superior
Titlul proiectului: Aplicarea metodologiilor de cercetare stiintifica in domeniul stiintelor medicale si promovarea culturii antreprenoriale pentru facilitarea insertiei
pe piata muncii a studentilor medicinisti din ciclul de studii universitare de licenta.
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/156/1.2/G/141745
Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti


Print

 

Notă autobiografică Roxana Nedelcu

roxana nedelcu

Roxana Nedelcu este medic specialist dermatovenerolog și asistent universitar la Disciplina Fiziopatologie II a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București. A absolvit Facultatea de Medicină Generală a aceleiași universități în 2008. În 2013, și-a încheiat rezidențiatul în dermatologie la Spitalul Clinic Colentina, devenind medic specialist și și-a susținut teza de doctorat.

Și-a completat pregătirea medicală cu stagii efectuate în spitale univeristare din alte țări (Spitalul Universitar Henri Mondor din Paris, Spitalul Univeristar San Martino din Genova), precum și cu participarea la cursuri internaționale de pregătire în dermatologie (Spitalul AKH din Viena, Universitatea Medicală Paracelsus din Salzburg, Open Medical Institute din Salzburg) și la numeroase cursuri naționale, incluzând dermatoscopie și chirurgie dermatologică. A fost implicată în programe de sănătate publică pentru prevenția cancerelor cutanate.

Roxana a obținut burse care au sprijinit educația și formarea ei medicală: bursa oferită de European Academy of Dermatology and Venereology în cadrul Summer School Microbiology (Viena, 2009); bursa oferită de European Academy of Dermatology and Venereology în cadrul Training Course Genodermatoses (Salzburg, 2011); bursa Societății Franceze de Dermatologie acordată tinerilor francofoni în cadrul Journées Dermatologiques de Paris (Paris, 2014); bursa oferită de American Austrian Foundation în cadrul Salzburg Medical Seminars (Salzburg, 2015); bursa doctorală în cadrul proiectului POSDRU “Cariera de excelență în cerectare și societatea cunoașterii prin finanțarea studiilor universitare de doctorat (EXCEL-FIN)”; bursa postdoctorală în cadrul proiectului POSDRU “Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (Doc-Postdoc)”.

În prezent, își contină activitatea clinică medicală în mediul privat, este implicată în studii de cercetare postdoctorală cu privire la cancerul de piele și își desfășoară activitatea didactică în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Pe parcursul ultimilor ani, a dobândit experiență fiind angajată a unui spital de stat, angajată a unei clinici private de dermatologie, colaboratoare a mai multor centre medicale private și antreprenor în domeniul medical. Astfel, scopul acestei activități devine identificarea unor subiecte de actualitate în mediul antreprenorial medical, elaborarea unor proiecte care își pot găsi în mod real aplicabilitatea, precum și dobândirea unor cunoștințe și aptitudini care sunt utile viitorilor medici în exercitarea meseriei lor la un nivel performant.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
@Copyright Studmed 2014 -> nota 3 Roxana Nedelcu.