Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
Domeniul major de intervenţie 1.2: Calitate în învăţământul superior
Titlul proiectului: Aplicarea metodologiilor de cercetare stiintifica in domeniul stiintelor medicale si promovarea culturii antreprenoriale pentru facilitarea insertiei
pe piata muncii a studentilor medicinisti din ciclul de studii universitare de licenta.
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/156/1.2/G/141745
Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti


Print

Prezentarea modulului ”Biostatiscă” și notă autobiografică Bogdan Florian

image003

Bogdan Florian este asistent universitar la Facultatea de Științe Politice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, unde este titularul Laboratorului de Informatică aplicată în științele sociale și al unor cursuri opționale care vizează domeniul politicilor publice aplicate în educație. Pe parcursul carierei a colaborat cu institute de cercetare, precum Institutul de Științe ale Educației și cu organizații care funcționează în domeniul învățământului superior. Este autorul și coautor al unor volume privind dezvoltarea politicilor publice în domeniul educației universitare, precum și a numeroase rapoarte de cercetare ce vizează diferite aspecte ale sistemului educațional. A colaborat cu Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior precum și cu Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, în vederea realizării unor analize comprehensive, folosind date statistice, privind sistemul național de educație universitară.

Cursul de Biostatistică are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor de înțelegere și utilizare a instrumentelor statistice în domeniul științelor medicale. Principalele teme ce urmează a fi abordate pe parcursul prelegerilor vizează fundamentele teoretice ale instrumentelor statisce, dobândirea cunoștiințelor științifice de bază privind statistica descriptivă și pe cea inferențială. Activitățile practice vor viza utilizarea cunoștiințelor dobândite în cadrul unor situații ipotetice și analiza unor baze de date în vederea determinării unui anumit curs de acțiune, bazat pe rezultatele obținute. Cursanţii se vor familiariza cu utilizarea instrumentelor statistice și modalitățile de aplicare a acestora în domeniul medical, precum și cu interpretarea datelor obținute în vederea înțelegerii și gestionării unei situații de diagnostic și tratament. Competențele de înțelegere și utilizare a instrumentelor statistice sunt fundamentale în domeniul științei medicale, a cărei componentă fundamentală, din perspectivă epistemologică, este experimentul și utilizarea probabilităților în înțelgerea și determinarea diagnosticelor precum și a tratamentelor pacienților. La finalul cursului participanții vor putea să utilizeze instrumentele statistice pentru a putea evalua o anumită situație de natură medicală, care vizează un grup specific de pacienți. De asemenea participanții vor avea abilitatea de a stabili care sunt riscurile asociate unui anumit tip de diagnostic precum și anumitor tratamente și vor putea evalua mai bine situațiile medicale în vederea stabilirii diagnosticului precum și a tratamentului adecvat.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
@Copyright Studmed 2014 -> Prezentarea modulului ”Biostatiscă” și notă autobiografică Bogdan Florian.